Vineri 11 Decembrie 2009
Ora 8:33:53 AM GMT
Scrisoare de pe front catre SONIA…
Andrei D.MITUCA
Draga mea, pentru inceput pot a-ti spune ca sint bine, sanatos… Ma impac greu cu ideea participarii la acest razboi care nu este al meu, care nu a fost nici al tatalui meu si nici al bunicului, atit dinspre mama cit si dinspre tata… Cu uniforma m-am obisnuit, chiar daca copca de la veston ma mai stringe nitel. Frigul imi este deopotriva si prieten si dusman. Prieten, atunci cind ma gindesc la tine. Dusman, atunci cind incerc sa atipesc, intre pauzele scurte dintre lupte… Lupte…. Stupide inclestari intre fiintele aceleasi semintii…
Compania mea este cantonata la liziera unei paduri undeva prin Ardeal… Nu-ti pot impartasi amplasamentul, din motive de “securitate nationala”… Si sigur nici nu vrei sa sti, pe unde imi duc zilele plumbuite intre dorul de tine si sentimentul datoriei neatirnate, ce trebuie musai implinite…
Ziua este pe sfirsite, parca adunindu-si orele speriate de grozavia suratelor ei de miine, poimiine… S-a pornit si vintul… Chiar acum cind iti scriu…Zburlind vegetatia meschina, uscata, crengile pomilor, parca niste improprii miini cu degete raschirate bolnav, intinse spre cerul neiertator si rece, gri si albastru de mercur, profund rarefiat… Totul respira a atmosfera militara de sfirsit si inceput de secol militar… Imi ridic gulerul mantaii si zgribulit, in interiorul ei de postav , imi continui scrisoarea catre tine… Scriu greu. Degetele-mi sint amortite. Virful creionul, Tocit. Doar hirtia galbena, mai pilpiie in intunecimea lasata labartat peste tabara muta…
Incerc sa-mi aduc gindurile aici, pe front. Ele, insa se incapatineaza sa ramina acolo departe, unde esti tu. Orice comunicare, orice rugaminte, orice concentrare inspre ele, nu-mi aduce nici un rezultat…
Gindurile mele ramin cu tine…
Lampa cu gaz, respira din ce in ce mai greu. Si vintul o ajuta dar si gazul de proasta calitate pe care il primim, in ratii marunte. In ratii marunte primim si hirtia, si piinea, si creioanele. Totul este dramuit , pina dincolo de doctrina exagerata a National-Socialismul rational-irational…
Ma gindesc la dilema pamintului care ne suporta, parca independent de o vointa fireasca. Iar noi?… Noi ce-i facem?… Il ranim, si-l batjocorim ticalos…. De ce?… De ce?…De ce obuzele il sfirteca, lasindu-l fara lacrimi, fara intelegere, fara singe… De ce omorim pamintul de sub picioare?… De ce nu-l respectam, de ce nu ne inclinam umili. De ce nu-l Intelegem???… Pamintul ar trebui sa ne fie Icoana…ar trebui sa ne fie Icoana…
La buza orizontului, flacari uriase ling pervers crapatura universului ce asteapta cu rabdare de drac sa se pravaleasca in sfaramaturi asurzitoare peste capetele noastre nesabuite… pedepsindu-ne pentru trufia argintie peste masura ce ne-a cuprins Sufletele moarte…
Iti mai aduci aminte de Stefan Gheorghidiu?… Ultima Noapte de Dragoste, intiia Noapte de Razboi… Ne va acoperi pamintul lui Dumnezeu…. ne va acoperi Pamintul lui Dumnezeu…
Mogildete negre de trupuri tinere, contureaza linia transeelor. Un susur de voci infundat-innecate, completeaza perceptia limitei clopotului sub care traim de cind ne stim… Vom cunoaste si un alt soi de viata paminteana??… Mi-e foarte greu sa cred…
Inchid ochii si incerc sa mi te imaginez, asa cum te-am lasat… Nu reusesc….
Simbata 12 Decembrie 2009
Ora 8:33:53 AM GMT
Scrisoare de pe front, catre SONIA…
Ziua a doua…
Pina sa ne acopere Pamintul lui Dumnezeu, azi-noapte, ne-a mingiiat gerul naprasnic lasat tocmai din tariile albastre ale cerului inalt de peste noi… Toata noaptea a trosnit atmosfera de incrincenare inghetata… Aerul in aschii de gheata sticloasa ne-a injunghiat plaminii obositi de atita praf de pusca… Greu mai este de suportat frigul, gerul, gheata… Greu… Aschiile de amintiri… Chiar si aburul expirat cu zgircenie din gurile noastre capata contururi de flori de gheata… Frigul si deznadejdea de jur imprejurul soldatilor completeaza tabloul trist al unei Imagini de Neimaginat… Totul se rezuma la frig, frig si iara frig…
Prin vene ne curge singe inghetat. Ce bine ne-ar prinde acum o cana doua de vin fiert… Ce bine… Imi iau gindul de la cana de vin, care oricum este numai in imaginatia mea si mi-l intorc la ceea ce ar fi trebuit sa fie un colt de rai, unde verdele si caldura ne-ar fi dezmierdat fara patima dar cu toata greutatea unei vieti indestulate moral…
Ingheti moral, ingheti psihic, ingheti definitiv, ingheti iresponsabil si iremediabil trist… Cum poti construi ceva din NIMIC?…Cum poti visa la moliciunea catifelata a unui pat de acasa, cind Datul iti este stabilit aici, pe fundul acestei transee nenorocite?… Amalgam, de furie, disperare si deznadejde dezbracata de orice speranta…
Sarmane si bolnave ginduri de soldat rastignit pe o cruce nemernica faurita din os de drac… Alb si Negru, doua fatete ale aceluiasi destin… Singe si carne amestecate din belsug cu noroi militar… Flashuri de amintiri sparte ale unei vieti irosite in zadarul unui destin spart…
Fumez si incerc sa-mi continui scrisoarea, incerc sa-mi ordonez noiamul de ginduri apuse, dar nestinse…Fumez si incerc sa gindesc… Dar oare mai pot?… sa gindesc, ori delirul ma cuprinde in bratele lui si ma saruta apasat pe gura golita de saliva??…
Putin mai incolo, in transeea impietrita, un coleg isi suspina plecarea mamei, in dreapta lui, un altul incremenit de vestile de acasa, incearca parca sa se lipeasca si mai mult de seva pamintul rece… Cit vezi cu ochii, doar cruci si cimitire militare…
Cit vezi cu ochii, doar cruci si cimitire militare…
Gindul ca Romania moare in fiecare zi, putin cite putin, ma sminteste, legindu-mi putintele de incheieturile incaltate in bocanci fara sireturi…si fara suflet…
In Search of Their Own IDENTITY... 