In Search of Their Own IDENTITY…

21 Februarie 2011

ESTERA – Omul lui DUMNEZEU, mai mult decit un Erou!…

Istoria împărătesei Estera este istoria care de fapt începe undeva într-o căsuţă mică de robi, într-o familie care de fapt nici nu poate fi familie, pentru această domnişoară demult şi-a petrecut părinţii în cele veşnice, iar acum rămase sub tutela unchiului ei bătrân. Astăzi vom vedea că Dumnezeu lucrează cu orice om care decide să se încreadă pe deplin în El. Dumnezeu poate schimba istoria nu doar prin femei  politicieni, sau revoluţionare, Dumnezeu schimbă istoria satului nostru, oraşului nostru, a ţării noastre, şi chiar a omenirii întregi prin acei bărbaţi, şi prin acele femei care se lasă în mâna Dumnezeului Atotştiutor şi Atotputernic, aşa cum un oarecare instrument în mână meşterului.

  1. De cele mai multe ori noi nu suntem în stare să controlăm circumstanţele, aşa că ne rămâne doar să ne conformăm sau să ne opunem lor. Estera a decis să se supună circumstanţelor având ferma convingere că  Dumnezeu nu a murit şi El este Cel Atotştiutor şi Atotputernic. Adevărata supunere şi încredere în Dumnezeu se vede atunci când ni se cere asta, aşa că Estera a decis să-şi arate încrederea în Dumnezeu prin aceia că s-a supus ordinului dat de împărat. (ea nu a spus: pân-aici Doamne, asta-i prea de tot!). Nu a fost prea uşor pentru ea să se supună acestui ordin, chiar dacă era dusă în casa împăratului, dar să ţinem cont că ea era evreică, iar împăratul un păgân, ceea ce era o urâciune pentru un evreu să aibă relaţii (şi mai ales sexuale cu un neevreu).  N-avea prea multe variante de ales, ori alegea să meargă astfel „spurcându-se”, ori alegea să se sinucidă, după cum ordinul împăratului cerea strict împlinit. Estera însă a ales să se încreadă în Dumnezeul cel despre care atât de mult i-a povestit unchiul ei.
  2. Când Dumnezeu are un plan special cu cineva, de fapt El întotdeauna are planuri deosebite cu cei care se încred copilăreşte în El, atunci El lucrează circumstanţele, El deschide uşile!  Cap. 2:17 – dintre toate sutele de fete, Estera a fost cea aleasă. Uneori Dumnezeu lucrează contrar principilor noastre, valorilor noastre bine cultivate, dar asta nu înseamnă  că El nu lucrează! Şi iarăşi, Dumnezeu va lucra în viaţa noastră doar atunci când ne vom încrede pe deplin El, ca şi când alta variantă nu ar mai exista!
  3. Supunerea şi ascultarea sunt de fapt calităţi care pot fi dezvoltate în fiinţa omenească. Omul din fire se naşte păcătos, din fire fiind rebel şi nesupus atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de oameni, de aceea, încă din fragedă copilărie părinţii sunt acei care trebuie să-şi disciplineze copii la supunere şi ascultare pentru ca mai apoi aceştia crescuţi mari să formeze şi să se integreze într-o societate cât de cât armonioasă. Ascultarea e o alegere. Estera nu a făcut campanie electorală înainte ca să fie aleasă împărăteasă, de fapt nici nu a visat vreodată că va ajunge în această postură, ea nu a promis nimănui că dacă va fi aleasă împărăteasă atunci ea va asculta de glasul poporului şi va face tot ce acesta va cere. Însă, chiar şi după ce a fost aleasă ca împărăteasă, ajungând la acest nivel înalt, valorile inimii ei nu s-au schimbat, ea a rămas aceeaşi persoană, la fel de ascultătoare şi supusă aşa cum era când se afla sub tutela unchiului ei – cap.2:20. De fapt ceea ce eşti cu adevărat, se vede atunci când ţi se oferă ocazia să te comporţi altfel decât te-ai comportat până acum.
  4. Atâta timp cât în lumea aceasta domneşte diavolul, Dumnezeu va lupta cu el, atât timp cât lumea este înecată în întuneric, Dumnezeu va căuta să-i atragă la lumina Sa, atât timp cât diavolul căută să facă planuri pentru distrugerea acestei lumi, Dumnezeu va căuta să-i distrugă aceste planuri! Dacă ne încredem totalmente în Domnul, dacă oferim Lui volanul vieţii noastre, atunci să fim siguri că El vrea să ne implice şi pe noi în aceste lupte crâncene care se dau în lumea aceasta. Dumnezeu va folosi oameni care se încred  şi se supun Lui în lupta contra imoralităţii, homosexualismului, avortului, crimelor, contra războiului, contra sărăcie, ipocriziei, hoţiei! Estera a ajuns să fie împărăteasă prin mila lui Dumnezeu şi prin ascultarea şi supunerea ei faţă de El, dar asta nu înseamnă că aici totul se termină. Aşa cum am spus mai sus, Dumnezeu schimbă istoria şi implică oameni supuşi Lui, în acest proces de schimbare, în această luptă! Dumnezeu a avut un plan cu Estera, şi la un moment dat El o cheamă pentru împlinirea acestui plan. A fost o zi în viaţa acestei femei când ea mers deasupra principilor şi valorilor ei prin faptul că nu s-a sinucis şi a acceptat să meargă în casa împăratului, atunci fiind convinsă că Dumnezeu nu o va lăsa şi că El poate face minuni. Dar trecuseră deja cinci ani, şi nimic deosebit nu s-a întâmplat, totul părea foarte neclar şi straniu, pentru –că Dumnezeu încă nu făcuse nimic deosebit în viaţa sau prin viaţa ei, dar au trecut cinci ani… Deseori, noi dorim ca Dumnezeu să lucreze la ordinul nostru, la timpul potrivit nouă, uitând că de fapt El şi nu noi, este CEL care scrie, modifică şi tipăreşte istoria omenirii. Însă după cinci ani de linişte şi acomodare în casa împărătească, a venit momentul când Estera a înţeles că Dumnezeu vrea să mişte puţin circumstanţele. De cele mai multe ori, atunci când oamenii capătă puţină autoritate, ei cred că pot face mai mult decât ce scrie pe hârtie. După cinci ani la împărăţie, Estera a căpătat în sfârşit ocazia să-şi demonstreze autoritatea, oprind şi opunându-se ordinului de nimicire a poporului evreu din care singură făcea parte. Dar aşa cum am spus şi mai sus, de fapt ceea ce eşti cu adevărat, se vede atunci când ţi se oferă ocazia să te comporţi altfel decât te-ai comportat până acum. Sunt mulţi azi care încep ceva cu Dumnezeu, dar termină singuri, sau de fapt niciodată nu mai termină, crezând că au ajuns destul de puternici, pricepuţi, ajung să se coboare mai jos decât de unde au fost ridicaţi. Estera însă a ales să continue şi să termine cu Dumnezeu, pentru că a acceptat să înceapă cu Dumnezeu cu cinci ani în urmă. De aceea citim – … şi eu voi posti odată cu slujnicele mele…- cap. 4:16
  5. Dumnezeu întotdeauna va fi biruitor! Nu se poate ca El să nu câştige vreo oarecare luptă în care se implică! Dar oare câţi dintre noi vrem să fim biruitori împreună cu El? Ceea ce trebuie ştiut este faptul că poţi fi biruitor cu Dumnezeu doar dacă împlineşti exact instrucţiunile date de EL, doar dacă te vei supune şi vei fi ascultător în toate de El, chiar dacă în unele cazuri asta ţi se pare anormal, sau iraţional. Însă, Dumnezeu este Dumnezeu, este Acela care vede mai departe decât noi, are mai multă experienţă şi ştie sigur cum să ne aducă la biruinţă. El este un comandant iscusit, care se luptă de mii de ani şi de fiecare dată a avut biruinţă! – cap.9:25

1 comentariu »

  1. Inteleapta povestioara…plina de pilde..
    adm

    Comentariu de andrei mituca — 21 Februarie 2011 @ 11:48 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: